Fotograful

În topul celor mai comune regrete ale mireselor după nuntă se află: Alegerea greșită a fotografului de nuntă


Regreți pentru că:

  • Nu ai mai primit fotografiile sau nu le-ai primit pe toate. Cazuri rare, dar se mai întâmplă. Uneori dacă în pachet sunt incluse 500 fotografii, atâtea vei primi. Dar dacă le vrei și pe restul, va trebui să plătești suplimentar.
  • Nu au calitatea pe care ai văzut-o în albumul de prezentare al acestuia ori pe website, facebook sau instagram.
  • Ai primit foarte puține fotografii din timpul unor momente importante, dar ai primit sute din timpul petrecerii de la restaurant când invitații dansează.
  • Calitatea culorilor foarte proastă. În unele fotografii ai culoarea pieli galben spre portocaliu, în altele albăstruie. Nu-i vina ta, și nici nu înseamnă că nu ești fotogenică, ci doar că nu mulți știu să seteze o temperatură de culoare corectă.
  • Nu au compoziția artistică așa cum ți-ai fi dorit. Unii fotografi nici nu știu ce înseamnă compoziție fotografică. Alții abordează propriul stil, dar care nu-i ceea ce îți dorești.
  • Nu te-a îndrumat/consiliat astfel încât să surprindă fotografii cât mai multe și mai frumoase din timpul evenimentului.
  • Ai plătit prea scump față de calitatea serviciilor, deși fotograful avea recomandări.
  • Regreți că ai ales un fotograf ieftin să faci economie… iar acum ai o mare “economie” de amintiri :(

De ce regreți?

  • Pentru că fotografiile le primești după nuntă, când nu mai poți schimba nimic.
  • Pentru că fotografiile de nuntă le vei admira toată viața sau ar trebui să le admiri… dacă ai ce.
  • Acestea trebuie să “scrie” în imagini întreaga poveste a nunții tale.

Sfaturi:

  • Nu alege fotograful doar în funcție de fotografiile de pe website, facebook sau insagram. Pentru că aceștia postează acolo doar cele mai reușite fotografii ale lor.
  • Nu alege în funcție de echipamentele prezentate. Niciun aparat foto nu va compensa lipsa de experiență ori lipsa totală de imaginație a fotografului.
  • Nu alege în funcție de preț. Prețul nu face diferența între fotografii buni și cei mediocri. Dimpotrivă, uneori fotografii mediocrii se vând mai scump decât cei cu adevărat profesioniști.
  • Nu alege în funcție de bonusurile incluse în pachet (albume, dvd-uri etc). Bonusurile sau produsele incluse în pachet nu vor compensa niciodată calitatea proastă a fotografiilor.
  • Nu alege fotografii care au reduceri uriașe de genul “50% reducere”. Probabil este un semn că nu au foarte mulți clienți.
  • Nu alege un “fotovideograf”, adică acel tip/tipă care filmează și face poze în același timp.
  • Nu alege în funcție de numărul fotografiilor prezentate în pachet. Cu ce te ajută să-ți facă 5000 de fotografii proaste? Mai bine 500 fotografii geniale!

De evitat:

  • Evită fotografii care nu oferă contract ori garanția că va presta serviciile plătite.
  • Evită alegerea unui prieten/prietene ca să-ți facă fotografiile de nuntă. Nu-i vei putea critica fotografiile și nici nu poți ridica pretenții. Dacă totuși alegi un prieten/ă fotograf, îți recomandăm să-l plătești exact ca și cum ai plăti un fotograf profesionist. Bineînțeles cere-i implicare și responsabilitate.
  • Evită fotografii care prezintă doar fotografii editate exagerat, de genul suprarealistice. Cu excepția când dorești astfel de fotografii.

 

De știut:

  • Dacă un fotograf este specializat pe fotografie de stradă ori culinară, de portret sau de studio, nu înseamnă că este bun și la fotografia de eveniment.
  • Fotografia de eveniment este de tip jurnalistic și este printre cele mai solicitante și greu de realizat.

Mai jos va punem la dispozitie cateva contacte ale unor fotografi din zona pe care ii puteti contacta pentru a va prezenta portofoliile lor.

  1. Alex Piele - fotograf
  2. Bogdan Hududoi - videograf